Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au obţinut clienţii nemulţumiţi de la BCR

Publicat in Romania Libera, luni 14 februarie 2011 ·

BCR a convocat o parte a clienţilor din grupul de nemulţumiţi care au acţionat în justiţie banca pentru negocieri. Cea mai mare bancă locală oferă dobânzi semnificativ mai mici, însă nu se atinge de comisioane.

Potrivit unor surse din interiorul BCR, clienţilor li s-ar oferi o scădere a marjelor proprii de până la 50%. De exemplu, pentru creditele cu dobândă variabilă în euro la care marja băncii a urcat de la 1-2% până la 9% în ultimii 3-4 ani, banca le propune clienţilor o reducere până la 5-6%. „Este într-adevăr deranjant că nu se gândesc să elimine şi aşa-zisele comisioane de risc, însă oferta până la urmă este de luat în seamă, pentru că rata scade", spune un client nemulţumit.

Există însă şi opinii mai radicale. „Este o jignire la adresa inte-ligenţei noastre. Procesul împotriva BCR este deschis pentru eliminarea clauzelor abuzive. Adică acele clauze care nu au fost negociate. Ei ne oferă, de fapt, o momeală, pentru că nici măcar nu elimină comisioanele de risc, ci doar reduc dobânda pe o perioadă de timp", spune un alt client. Se pare că una dintre condiţiile impuse de bancă este ca numărul clienţilor care vor renunţa la proces să reprezinte cel puţin 75% din grup.

Negocierile s-au purtat fără aportul avocatului celor două grupuri de nemulţumiţi, Gheorghe Piperea. Acesta din urmă spune însă că procesul va continua „chiar şi dacă va rămâne un singur client nemulţumit". Piperea crede că banca nu va avea capacitatea să negocieze în timp util cu fiecare client în parte şi, astfel, procesul va continua cu şanse reale de reuşită. Pe cale oficială, reprezentanţii BCR s-au rezumat la a spune, citaţi de www.money.ro, că negociază cu toată lumea şi că nu au dat o dobândă standard, ci au construit oferte personalizate pentru fiecare client, în funcţie de solvabilitatea şi expunerea acestuia.

BCR a convocat o parte a clienţilor din grupul de nemul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 23 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 7 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Guvernul din Georgia spune că va vota marţi legea contestată referitoare la "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Premierul georgian a promis că parlamentul va vota marţi proiectul de lege privind "influenţa străină", în ciuda manifestaţiilor de masă care denunţă un text ce îndepărtează ţara de Europa şi o îndreaptă spre Moscova, relatează AFP. "Parlamentul va

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°