Căldură mare! Ce ţi-e şi cu încălzirea asta globală! În curând o să luăm locul ţărilor calde – cu turişti cu tot… Până atunci tot românul transpiră din greu şi se gândeşte de două ori când să pună mâna pe „instrumentul” de lucru:o dată, dacă angajatorul îi asigură, conform legii, apa minerală şi aerul condiţionat; iar a doua oară dacă se merită să-i fiarbă creierii în cap la muncă, în loc să stea pe o terasă, la umbră. Şi să se gândească dacă i-ar plăcea sau nu să citească dosarul de securitate al lui Traian Băsescu, de la CNSAS. Conform BCS, mai bine de jumătate dintre români l-ar lectura cu interes. Pe Traian Băsescu chestiunea pare să-l preocupe mai puţin. Dânsul a fost preocupat în week-end de botezul finuţei sale de la Arad. Iar de acolo s-a dus glonţ să sărbătorească Ziua Magistratului la Alba-Iulia. Fără Monica de data asta (niţel ocupată prin Macedonia). Acolo, preşedintele n-a uitat să le amintească magistraţilor că reforma nu s-a făcut şi că salvgardarea stă la colţ, la pândă, la anul. S-a luat niţel şi de ministrul ăsta nou, care era şi el pe acolo. Magistraţii o dau însă cu independenţa justiţiei, de parcă chestia asta le-ar rezolva lor toate problemele. Eu nu mă gândesc decât la judecătorul care va primi dosarul primarului Falcă de la Arad, finul preşedintelui, şi cum va judeca acesta ce e mai bine să facă. În deplină independenţă…
Măcel pe şosele! Autostrada Soarelui a început să producă, masiv, victime. O ajută şi neglijenţele constructorului, dar şi hoţia ţăranilor, care-i distrug dotările. Şi pentru că trebuia să cadă un cap, ministrul David l-a găsit pe chestorul Jianu, şeful Poliţiei Rutiere, că din cauza lui s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Exact ca pe vremea răposatului: când se întâmpla ceva, era dat afară cineva. Nu conta cine…
În schimb, pe autostrada Bechtel nu sunt accidente. Sunt doar incidente. Gurile rele zic că aceasta va cost