Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Vara pe uliţă, pe strada Gloriei din Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 17 iulie 2013 ·

Din strada Bicaz, aflată în zona Gară, pe care se asfalta ieri, am intrat pe strada Gloriei sau, mai bine spus, pe uliţa gloriei demult apuse. Primul impact vizual este cel al aşa-zisei străzi, pietruită şi plină de dâmburi şi bolovani din loc în loc, rămăşiţele unei pavelări făcute în urmă cu ceva vreme. Pe mijlocul străzii, din loc în loc, se iţesc gurile de canalizare, mai sus decât nivelul străzii. În rest praf, bolovăniş şi gropi, pe o distanţă de câteva sute de metri, cât are strada, care se termină într-o fundătură. ”Este un praf de nedescris, nici nu pot deschide geamul să aerisesc, iar maşina trebuie să o spăl la două zile. Strada arată jalnic, în schimb avem două canalizări, în loc să fi făcut strada. Este numai dâmburi, mai rău ca la ţară. O canalizare e mai sus, alta mai jos. Fiecare a săpat cum a vrut, au scos pavajul şi nu l-au mai pus. La alegeri ni s-a promis că o vor face, dar doar promisiunile au rămas”, ne-a spus Ion Tufănoiu.

De trotuare nici nu poate fi vorba. În unele locuri, proprietarii caselor de aici au postat bucăţi de borduri pentru a delimita trotuarul, dar şi pentru a împiedica parcarea maşinilor (care vin la restaurantul din apropiere) în faţa porţilor. Alţii şi-au pavat sau şi-au cimentat singuri trotuarele şi intrările în curţi şi, pe alocuri, au plantat câte o floare sau un arbust verde, pentru a da puţină culoare străzii.

Oamenii nu se plâng de utilităţi. Au canalizare, apă curentă, gaze şi iluminat public. Doar felul în care arată strada îi nemulţumeşte profund.”Strada a fost asfaltată mai demult, nici nu mai ţin minte de când. Dar pentru că a fost spartă în mai multe rânduri, pentru introducerea canalizării şi alte lucrări care s-au mai făcut, a fost lăsată aşa. A fost şi pavată, dar nu temeinic, aşa cum trebuie. S-au aruncat nişte bolovani pe drum şi gata. Acum nici pavajul nu a mai răma

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 25 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°