Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia bulgară/ Simeon Djankov, ministru de Finanţe: „Bulgaria nu se atinge de salarii şi de pensii“

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 · ·

Guvernul de la Sofia a luat măsurile necesare pentru ca situaţia financiară a ţării să nu se deterioreze dramatic aşa cum s-a întâmplat în România. Bulgaria anunţă creştere economică în acest an. Ministrul Finanţelor din Guvernul de la Sofia, Simeon Djankov, 40 de ani, pare omul ideal pentru vremuri de criză. Timp de 14 ani, din 1995 până în 2009 când a fost nominalizat ca membru al Guvernului condus de Boiko Borisov, Simeon Djankov a activat la Banca Mondială ca specialist în crize economice şi financiare.

A lucrat în ţările din sud-estul Asiei, în Rusia, în Argentina, pe vremea în care aceste state s-au confruntat cu situaţii economice extrem de dificile. Experienţa dobândită îl face să fie optimist, iar rezultatele Bulgariei sunt de invidiat pentru noi, românii.

Mai citeşte şi:

Bulgaria anunţă ieşirea din criza economică

Guvernul de la Sofia nu va reduce pensiile şi salariile, spune Djankov. Bulgaria nu are nevoie de bani de la FMI, iar în acest an creşterea economică va fi de cel puţin 1%, anunţă Simeon Djankov.

Ion M. Ioniţă: Care este situaţia economică şi financiară a Bulgariei în momentul de faţă?

Simeon Djankov: În lunile martie, aprilie şi mai avem primele date că şomajul a început să scadă. La sfârşitul lui februarie, rata şomajului era de 10,3%, acum se situează la 9,7%. Exporturile sunt în creştere de aproape cinci luni şi stimulează recuperarea în sectorul productiv care a început, la rândul lui, să crească. De asemenea, sectorul bancar are o tendinţă de recuperare. Previziunile nostre arată că, la sfârşitul anului, Bulgaria va avea o creştere economică de 1%, după ce anul trecut economia a scăzut cu 5%.

Ovidiu Nahoi: Puteţi spune că Bulgaria se apropie de ieşirea din criză?

În termeni economici, da. Dar, din punct de vedere bugetar, mai ales al veniturilor, situaţia este încă di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°