La 29 iulie în Republica Moldova vor avea loc alegeri anticipate. La originea lor stă faptul că Parlamentul moldav, rezultat în urma scrutinului controversat din aprilie, nu a putut desemna un nou şef al statului. Majorităţii i-a lipsit un singur vot. Într-o ţară în care mulţi sunt uşor de cumpărat, iar ceilalţi uşor de vândut, o atare fermitate a opoziţiei este deopotrivă mister şi miracol.

Contestată în stradă după o victorie dubioasă la urne, puterea produsă de scrutinul din aprilie are nevoie de o confirmare decisivă. De astă dată va fi mai greu să obţină un certificat de corectitudine a alegerilor din partea observatorilor internaţionali, compromişi de graba cu care au legitimat rezultatul precedentelor alegeri. De aici, optimiştii conchid că autorităţile moldave vor evita frauda masivă.

Totodată, amintita putere este conştientă că miza jocului nu este doar ieşirea din istorie, ci şi intrarea în închisoare a exponenţilor săi constituind nu atât o elită ideologică (comunistă), cât una de pradă. De aici, teama pesimiştilor că fraudările ar putea fi încă mai perverse.

Opoziţia liberală a înţeles la rându-i că votul în favoarea unui candidat comunist la preşedinţie o compromite definitiv în ochii unui electorat radicalizat. De aceea a optat în favoarea alegerilor anticipate, preferând să rămână în istorie chiar şi cu preţul rămânerii îndelungate în minoritate. În cazul unei noi înfrângeri, actuala opoziţie îşi va salva onoarea, dar îşi va pierde credibilitatea politică. Criza de nervi a străzii din aprilie a generat solidaritatea de interese a majorităţii şi opoziţiei privind anticipatele.

Pe acest fundal, campania este radicalizantă. Ea apare nu numai ca luptă politică, ci şi geopolitică. Puterea (pseudo)comunistă îşi prezintă adversarul ca pe un agent al "imperialismului" românesc susţinut discret de un Occident