Numele îţi sugerează o fată despletită: Arusha. Un bun motiv să pleci către ea, această “EA” fiind, de fapt, un oraş.
Numele îţi sugerează o fată despletită: Arusha. Un bun motiv să pleci către ea, această “EA” fiind, de fapt, un oraş.
17 februarie (noaptea; însemnările Alinei)
După cum spuneam, n-am scris un rînd despre soţia mea, care ne-a lăsat pe mine şi pe Catinca să ne “sălbăticim”, ea alegînd varianta... civilizată! Adică oraşul. Respectiv Arusha, capitala regiunii Arusha din nordul Tanzaniei. Înainte de a ajunge la Arusha, Alina a stat la un alt resort, în localitatea Pangani (aflată aproape de Arusha). Ziceam că scriu noaptea asta despre cum s-a “distrat” soţia mea în lipsa noastră, dar, după zilele petrecute în junglă, m-a ajuns oboseala. Vorbesc cu Alina la telefon. N-are stare, prin urmare n-are somn, prin urmare, ia tu Alinuţo carneţelul şi creionul şi povesteşte despre Arusha, că mie mi-e somn. Tu ai insomnie? Şi mai bine, scrie, scrie toată noaptea dacă se poate, noapte bună! Cum? Cum adică cum să scrii? Cu ghilimele, haha!
“Nimic nu este mai interesant decît să cutreieri un oraş de unul singur. Prin urmare, varianta «cutreierat oraşul Arusha», în timp ce soţul şi fata mea se «delectau» în sînul celui mai îndepărtat trib, la 38 kilometri de graniţa Maasai, mi s-a părut convenabilă! Resortul turistic din Pangani, în care mă aflam eu, nu era atît de spectaculos ca acela în care stăteau Cornel şi Catinca (resort situat în pustiu şi «dotat» cu camere situate în copaci foarte mari, cu trunchiuri uriaşe). Teoretic, şi eu aveam o cameră cocoţată şi acesta putea fi un bun motiv să lenevesc. Dar nu! Am pornit la drum dimineaţa. Nu era mult pînă în Arusha, iar peisajul se derula ca într-un film: copaci golaşi însoţiţi de o fîlfîire de «costumaţie» băştinaşă, apoi, un sătuc unde un grup de deţinuţi cărau destul de degajaţi
