Arestarea preventiva a lui Sorin Ovidiu Vantu a dat tonul unei noi reprezentatii – televizate, de buna seama – a corului obisnuit al criticilor actului de justitie din Romania. Cu ariile cele mai cunoscute, despre ”justitie la televizor”, “proces politic”, ”stat politienesc” si asa mai departe. Ceea ce ar trebui sa intelegem de aici, noi, spectatorii, este ca personajele acestui “spectacol ieftin” sunt croite – de marele papusar - dupa chipul si asemanarea celebrului Ghita Pristanda. “Curat violare de domiciliu, dar umflati-l” ar fi asadar principiul director al actului de justitie daca mergem pe aceasta logica.

Trebuie recunoscut ca pana la un punct aceste argumente critice se sustin. De ani buni incoace asistam la arestari spectaculoase cu ocazia carora oamenii legii apeleaza la toata recuzita din dotare: imi amintesc de pilda de Gigi Becali in halat si in papuci de casa vizitat de mascati sau de catusele cu care au fost legati Casuneanu si Costiniu pentru a sublinia complicitatea lor vinovata. Pe urma, oricat ne-ar place sa vedem escroci de teapa lui Vantu in spatele gratiilor – macar pentru o perioada scurta de timp – trebuie sa admitem ca motivele care stau la baza arestarilor preventive si a eliberarilor din arest sunt adesea neclare. Daca in cazul amintit motivarea pare bine fundamentata (sunt curios sa o vad in schimb sa o vad pe cea a eliberarii) putem lua ca exemplu pe cel al asistentei de la maternitatea Giulesti. Citim in motivarea arestarii ei despre “sentimentul puternic de insecuritate provocat in randul opiniei publice” si despre faptul ca asistenta “a avut o atitudine partial nesincera”! Impresia este ca arestarea preventiva in loc sa “previna” o recidiva sau o sustragere de la ancheta asa cum ar fi firesc, este mai degraba o decizie luata in mod arbitrar de judecatori, sub presiunea opiniei publice. Nu e de mirare deci ca unii vorbesc de