În 2009, o datǎ cu alegerile preziden­ţiale, avea loc un referendum ciudat, prin care se cerea electoratului sǎ se pronunţe pentru sau împotriva reduce­rii numǎrului parlamenta­rilor şi a trecerii la un Parla­ment unicameral. Deşi validat de Curtea Constituţio­nalǎ, rezultatul consultǎrii, pozitiv la ambele întrebǎri, a rǎmas pânǎ azi literǎ moartǎ.

De ce spun cǎ a fost un refe­ren­dum ciudat? În primul rând pentru cǎ una dintre întrebǎri (cea referitoare la numǎrul camerelor Parla­men­tului) viza modificarea Constituţiei; or, procedura de modificare prevǎzutǎ în legea fundamentalǎ presu­pune organizarea unui refe­rendum DUPǍ aprobarea în Parlament, cu o majoritate de 2/3 din membrii fiecǎrei camere. La vremea respectivǎ s-a argumentat cǎ nu este vorba de un referendum de modificare a Constituţiei, ci de unul care priveşte o proble­mǎ de interes naţional. Interpretarea a pǎrut multora forţatǎ, dar lucrurile au mers înainte. Referendumul a întrunit condiţiile tehnice de validare (prezenţa la urne a fost de 50,95%, marea majo­ritate a celor prezenţi rǎs­pun­zând „Da" la ambele între­bǎri), dar efectul sǎu practic a rǎ­mas nul, cǎci Parlamentul nu numai cǎ nu s-a pronunţat cu majoritatea necesarǎ pen­tru modificarea Constitu­ţiei, dar nici nu a luat în discuţie modificǎrile necesare.

Una dintre modificǎri (redu­cerea numǎrului parlamen­tarilor) poate fi transpusǎ în practicǎ prin simpla modifi­care a unui articol din legea alegerilor legislative - cel referitor la normele de reprezentare. Culmea e cǎ un proiect de lege în acest sens a fost depus în Parlament chiar de opoziţie, dar el zace uitat prin comisiile Camerei. Majoritatea aflatǎ acum la guvernare ar putea adopta fǎrǎ mari probleme o lege organicǎ. Motivul pentru care nu se doreşte adoptarea acesteia se pare cǎ este faptul cǎ ea ar avantaja UDMR: legea prevede un minimum de doi senatori şi patru de