Un nume rămas în paginile de istorie a oraşului, cel al unei mahalale, pare să nu se fi născut întâmplător. Fiecare loc are istorioara lui, creată cine ştie în ce timpuri.

O biserică, Belivacă, dădea numele unei mahalale. Şi în spatele acestei denumiri descoperim o povestioară. Astăzi e depănată din paginile Arhivelor Olteniei de la 1935 de către un institutor de la Şcoala „Madona Dudu“, I. Brătulescu, care a auzit-o, la rândul său, de la Moş Nică, un bătrânel din mahalaua Brazda lui Novac, acesta ducându-şi traiul pe meleaguri olteneşti între anii 1899-1904. A fost odată, se pare, „pe când biserica se ridicase de la pământ ca de un stat şi jumătate de om. Hristea cirezarul (geambaş, năstrapas de vite), ctitorul bisericii, care se găsea sus, pe schelă, a poruncit salahorilor să taie o vacă, adusă de la zahana, pentru mâncarea lor, dar nici unul n’a voit, pe motiv că ei nu taie. Atunci Hristea s’a dat jos de pe schelă, a tăiat o vacă şi a jupuit-o singur de piele.

Salahorii au început să glumească, în bătaie de joc, pe socoteala lui şi l-au poreclit «Belivacă». Hristea, auzindu’i, s’a supărat foc, le’a tras o înjurătură, dar mai în urmă, văzând că porecla se menţine, a râs şi a primit-o de bună. A râs el de râs, dar i’a rămas porecla de Hristea Belivacă, sub care’i cunoscut şi azi, iar biserica a luat şi ea numele de biserica lui Hristea Belivacă, apoi, mai târziu, prin prescurtare, «Biserica Belivac㻓, nume pe care avea să îl poarte şi mahalaua care s-a ridicat în jurul ei.

Pagini de arhivă

Aşa s-au născut şi alte mahalale, Târgu de afară Hagiu sau Hagi Enuş, nume purtat până în zilele noastre de o biserică din centrul Craiovei. Apoi o legendă dă numele mahalalei Craioviţa, fântânile din Valea Oota, mahalalei Oota.

Puţine informaţii răzbat din documente sau pagini scrise în timpuri trecute. Şi, totuşi, uneori paginile sunt gener