Pe 22 septembrie a avut loc la Muzeul Naţional de Artă Contemporană vernisajul expoziţiei Horia Damian. Este vorba despre unul dintre evenimentele artistice de maximă importanţă la care avem şansa de a participa în calitate de vizitatori. Înainte de orice altceva, artistul s-a întors în ţară, printr-o serie de lucrări, după şase decenii. Apoi, alături de Brâncuşi şi de Paul Neagu, Horia Damian este unul dintre cei mai (re)cunoscuţi artişti români peste hotare. Pentru cunoscătorii operei sale, rîndurile de mai jos vor avea un ridicat grad de redundanţă, dar ţinînd cont de absenţa din colecţiile naţionale a lucrărilor de (maximă) maturitate ale artistului, din fericire nu şi din literatura de specialitate, putem risca a (re)aminti cine este protagonistul actualei expoziţii. Pînzele de la MNAR sau Muzeul Zambaccian, din perioada timpurie, deşi de o valoare incontestabilă, sînt departe de a vorbi prin ele însele despre complexitarea creatorului lor. Horia Damian se naşte la Bucureşti, în 1922. Urmează cursurile Liceului Sfîntul Sava, perioadă în care începe să picteze. Primul său peisaj, după natură, este realizat la vîrsta de şaptesprezece ani. După bacalaureat, începe cursurile Şcolii de Arhitectură, pe care o părăseşte peste cîteva luni pentru a se înscrie la Facultatea de Drept. În aceeaşi perioadă participă la Salonul Oficial, unde obţine un prim premiu pentru desen. Anul următor este remarcat de colecţionarul Zambaccian prin intermediul a (doar) două picturi expuse la Salonul Oficial de Primăvară. În februarie 1942 urmează prima expoziţie personală la Ateneul Român, în urma căreia devine peste noapte un pictor cunoscut. Toate lucrările s-au vîndut în ziua vernisajului. Prezenţa la Bienala de la Veneţia în cadrul Pavilionului Român a fost un pas logic. În 1943 a avut loc a doua expoziţie personală, la Sala Dalles, iar în 1945 a urmat a treia, la Ateneul Româ