Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dovada că agricultura cu salarii şi profituri ca-n Vest e posibilă

Publicat in Vox Publica, joi 23 august 2012 ·

Povestea fostului CAP Curtici, prezentată de EVZ şi Agrointel, este demonstraţia excelentă a ce putea fi agricultura românească dacă avea norocul unor proprietari înţelepţi şi al unor manageri competenţi.

Un lucru, însă, nu este: dovada cum că cooperativizarea forţată ar fi făcut vreun bine agriculturii. Dimpotrivă!

Iată trei particulartăţi:

1. CAP-ul din Curtci era unul dintre puţinele care funcţionau eficient înainte de 1989, iar asta s-a întâmplat doar timp de doi ani, datorită schimbării managementului cu unul eficient. Dimitrie Muscă este unul dintre puţinii care au supravieţuit unui sistem cinic de selecţie adversă.

2. Asocierea ţăranilor după reîmproprietărire a fost voluntară – ăsta fiind elementul cheie al oricărei cooperative de succes. În momentul în care intervine constrângerea, beneficiile asocierii dispar ca şi când n-ar fi existat. De exemplu, legiuitorii sunt motivaţi să-l elimine pe bunul-gospodar şi să-l pună şef de CAP pe ăl mai eficient politruc-torţionar.

3. Dividendele sunt de invidiat pentru orice proprietar de suprafaţă mică: 1,5 tone de grâu la hectar şi cam 150 de euro cotă-parte la profit. Sigur, la fiecare 30 de hectare, asta înseamnă un venit de 1000 de euro pe lună fără efort. Însă, pentru un proprietar cu suprafaţa medie de trei hectare, venitul e puţin peste 100 de euro pe lună. Deşi banii sunt relativ mulţi, ei nu pot asigura supravieţuirea unei familii la un nivel decent, iar problema României este că prea multe familii au prea puţine hectare (şi nici destule tractoare). Pentru cine vrea să trăiască ca fermier dintr-o suprafaţă mică, deci să obţină venituri de 10 ori mai mari, soluţia nu este asocierea ci tot ferma individuală – dar ocupată cu sere, livezi, crescătorii sau alte culturi profitabile pe suprafeţe mici.

Citeşte articolul: Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 58 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 6 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 3 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°