Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpiri de la 1 aprilie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 martie 2013 ·

De la 1 aprilie se ridică preţurile la paşapoarte şi la ţigări.

Peste câteva zile, contravaloarea unui paşaport simplu temporar va fi de 100 de lei, mai mult cu 16 lei, la care se adaugă tariful suplimentar de 100 de lei şi taxa consulară de 32 de lei.

În total, 232 de lei. Paşaportul simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani, va costa cu 26 de lei mai mult, adică 302 lei, cu tot cu taxa consulară.

În schimb, în cazul celui pentru minorii sub 6 ani preţul rămâne neschimbat, 276 de lei.

Noile tarife intră în vigoare de la 1 aprilie, iar cei Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti spun că majorările sunt determinate de creşterea preţurilor percepute de Compania Naţională Imprimeria Naţională S.A., furnizorul blanchetelor de paşapoarte.

Ţigările se vor scumpi şi ele de la 1 aprilie în România, din cauza majorării accizelor de la 79,19 euro la 81,78 euro pe 1.000 de ţigarete, potrivit unui proiect de act normativ publicat de Ministerul Finanţelor.

„Prin OG nr. 8/2013 de modificare a Legii nr. 571/2003 (...) s-a devansat calendarul de majorare a accizei minime pentru ţigarete de la 1 iulie 2013 la 1 aprilie 2013”, se arată în document.

Noile accize se vor aplica în perioada 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014, se mai precizează în respectivul document.

În prezent, preţul mediu al unui pachet de ţigări este de 11,9347 lei şi ar putea ajunge la 12,32 lei, după majorarea accizelor.

De la 1 aprilie se ridică preţurile la paşapoarte şi la ţigări.

Peste câteva zile, contravaloarea unui paşaport simplu temporar va fi de 100 de lei, mai mult cu 16 lei, la care se adaugă tariful suplimentar de 100 de lei şi taxa consulară de 32 de lei.

În total, 232 de lei. Paşaportul simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani, va costa cu 26 de lei mai mult, adică 302 lei, cu tot cu taxa consulară. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 14 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum 45 minute
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 5 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°