Preşedintele Clubului Sportiv „Universitatea Cluj”, Gheorghe Roman, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs în Valea Bogăţii. Tragedia s-a produs joi seara, în jurul orelor 19.30. Gheorghe Roman se afla într-un autoturism Fiat, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani. Cei doi mai erau însoţiţi de o femeie şi se îndreptau dinspre Rupea spre Braşov. „Între localităţile Rupea şi Măieruş, conducătorul auto nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, într-o curbă la stânga, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un zid de beton, aflat pe partea dreapta a direcţiei sale de deplasare”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.
În urma impactului deosebit de violent, Gheorghe Roman a murit pe loc. Cealaltă pasageră din autoturism a fost grav rănită şi transportată, de urgenţă, la spital pentru investigaţiile şi îngrijirile de specialitate necesare. Preşedintele Clubului Sportiv „Universitatea Cluj”, Gheorghe Roman, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs în Valea Bogăţii. Tragedia s-a produs joi seara, în jurul orelor 19.30. Gheorghe Roman se afla într-un autoturism Fiat, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani. Cei doi mai erau însoţiţi de o femeie şi se îndreptau dinspre Rupea spre Braşov. „Între localităţile Rupea şi Măieruş, conducătorul auto nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, într-o curbă la stânga, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un zid de beton, aflat pe partea dreapta a direcţiei sale de deplasare”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.
În urma impactului deosebit de violent, Gheorghe Roman a murit pe loc. Cealaltă pasageră din autoturism a fost grav rănită şi transportată, de urgenţă, la spital pentru investigaţiile şi