Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţi-e foame din nou? Memoria ar putea fi de vină

Publicat in Adevarul, luni 10 decembrie 2012 ·

Foamea pare a fi un instinct şi nimic mai mult. În funcţie de cât de mult mănânci la o masă, îţi va fi sau nu foame ulterior.

După câte se pare, „relaţia“ noastră cu mâncarea nu este atât de simplă. În ultimii ani, un grup de cercetători a demonstrat că apetitul nostru şi aportul alimentar sunt influenţate nu numai de o serie de factori care ţin de nevoia noastră biologică de a avea energie, ci şi de mediul în care mâncăm şi de percepţia asupra alimentelor pe care le consumăm.

Spre exemplu, studiile au arătat că mâncatul în faţa televizorului sau a oricărui alt dispozitiv care atrage atenţia, poate mări senzaţia de foame, dar şi cantitatea de alimente consumate potrivit revistei „Time“. De asemenea, aportul alimentar al oamenilor este sensibil la mediul înconjurător, cum ar fi modul în care mănâncă partenerul cu care te afli la masă. Până şi reperele vizuale simple, cum ar fi dimensiunea unei farfurii sau obiectele de iluminat, s-au dovedit a influenţa consumul hranei.

„A mânca” cu ochii

Un studiu recent sugerează că memoria pe termen scurt poate avea un rol important pentru apetit. Autorii studiului au arătat că, la câteva ore după masă, nivelul de foame al subiecţilor a fost prezis, nu în funcţie de cantitatea de alimente consumate, ci în funcţie de cantitatea de alimente pe care şi-o amintesc în farfurie; cu alte cuvinte, în funcţie de cât şi-au adus ei aminte că au mâncat.

Cercetările au fost efectuate pe 100 de persoane cărora li s-a arătat fie un bol cu multă supă de roşii, fie unul cu o cantitate mică de mâncare, pe care au fost nevoiţi să o consume. Ceea ce participanţii nu ştiau este că bolurile lor erau umplute sau golite printr-un tub bine ascuns, aşa că au mâncat mai mult sau mai puţin decât credeau ei.

Imediat după masă, senzaţia de foame a participanţilor a depins de cantitatea de supă consumată. Cei care au mâncat o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 31 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 19 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 16 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°