Când colegii săi de la echipa naţională învingeau Estonia, la Tallinn, atacantul de 33 de ani avea alte preocupări decât meciul tricolorilor.
După ce a ratat pregătirea de vară şi şi-a pierdut condiţia fizică, devenind chiar supraponderal, acum, Adrian Mutu trage tare pentru a putea debuta cât mai repede la noul său club, Ajaccio. Primele semnale sunt pozitive.
Ce a făcut?
Sâmbătă seară, Mutu a jucat pentru echipa sa, într-un amical, cu Istres (locul 5 în liga a doua franceză).
Românul a fost titular şi a bifat 70 de minute pe teren. În minutul 55, Mutu a înscris singurul gol al amicalului în care, la Ajaccio, a evoluat şi un alt român, Ştefan Popescu (19 ani). Mijlocaşul de banda stângă e internaţional de tineret şi a fost adus la Ajaccio, la fel ca Mutu, de la Cesena.
Mutu are şanse mari să debuteze în prima ligă franceză, la 16 septembrie, în meciul Lyon - Ajaccio.
VEZI IMAGINI CU MUTU LA AJACCIO