Cum poate progresa aplicarea unui program care nu are susţinere populară şi care a pierdut majoritatea în Parlament? Cum poate continua un guvern care, datorită originalităţii constituţionale româneşti, nu pică atunci când pierde majoritatea, un guvern, cu alte cuvinte, iresponsabil? Desigur, nu e primul, Guvernul Tăriceanu a inaugurat seria. La precedenta moţiune eşuată contra lui Tăriceanu am primit SMS-uri în Germania cu „Ce bine-mi pare c-aţi luat ţeapă". E o confuzie la mijloc, probabil, eu nu am luat nici o ţeapă, nici atunci şi nici acum. Poate voi? Ca orice om responsabil - şi care se mai şi întâlnise săptămâna asta cu nişte bancheri români cam palizi -, am sperat că nu o să pice guvernul. Dar asta nu înseamnă că e altceva decât un guvern iresponsabil şi care merita să pice, dacă o dată cu el nu s-ar fi dus şi bruma noastră de credibilitate externă.
Definiţia guvernului iresponsabil, care devine deja o tradiţie constituţională la români, se referă la un Executiv care se retrage „în anticiparea unui vot ostil, când nu se mai sprijină decât pe majorităţi slabe şi nesigure". Scriind puţin după urcarea pe tron a reginei Victoria, lordul Durham, autorul citatului de mai sus, observa că, în Anglia, de la Glorioasa Revoluţie din 1688 nu mai fusese folosită cenzura parlamentară contra vreunui ministru sau cabinet, deoarece toate cabinetele care pierduseră aprobarea majorităţii îşi depuseseră imediat mandatul. Ideea că ţara nu avea alternativă - şi de aceea nu s-a retras guvernul - e ridicolă. A fost timp destul pentru a fi negociat un guvern de criză sprijinit de toate partidele, iar cel actual putea sta până la instalarea celuilalt şi pleca decent şi discret. De ce să plece, dacă măsurile sunt bune? Unu, că mă îndoiesc că sunt; doi, că nu poţi leza drepturile sociale ale oamenilor (poate nu aţi observat, dar statul nostru de drept este unul social, noi am