Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au dat ordin ca un avocat din Iași, fost executor judectătoresc, să fie reținut pentru 29 de zile pentru abuz în serviciu.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) Serviciul Teritoriall Iași a anunțat joi că procurorii săi au dispus reținerea lui Dan Călin Pipernea, executor judecătoresc la data faptelor, în prezent, avocat. El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și contra intereselor persoanelor. Pipernea va fi prezentat la Curtea de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Conform procurorilor, inculpatul a pus în aplicare, în 2012, în calitate de executor judecătoresc, cu rea credință și cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu, procedura de executare silită stabilită prin două decizii judecătorești și și-a însușit sume de bani care nu i se cuvenea. Prejudiciul este evaluat la aproximativ 244.000 de lei.
Pipernea și-a însușit 118.000 de lei din sumele pe care le-a virat o firmă care datora SC Centrala Electrică de Termoficare (CET) SA Iași o sumă de 227.000 de lei. Procurorii susțin că inculpatul „a întocmit acte care atestau, în mod nereal, că firma datornică nu își îndeplinise obligația, că CET S.A. Iași a cerut reluare executării silite, că s-au căutat bunuri urmăribile ale debitorului și că nu au fost găsite, fapt pentru care a încetat executarea silită”.
Potrivit Agerpres, avocatul a instrumentat abuziv și dosarul de executare silită în care a executat silit obligația Unității Administrativ Teritoriale Județul Vaslui, la cererea creditorului SC Electrica Serv SRL Buftea. El a „întocmit acte false, stabilind, în cuprinsul acestora, sume mult mai mari, pe care apoi le-a încasat în contul bancar”. Consiliul Județean Vaslui a fost obligat să plătească în plus 60.146,3177 lei, iar SC Electrica Serv SRL Buftea a fost prejudiciată cu