Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, în legătură cu acuzaţiile DNA la adresa lui Liviu Dragnea, că de la referendum încoace Parchetul General pune sub învinuire o serie de lideri politici pe motive "curat politice", menţionându-i şi pe Victor Paul Dobre şi Teodor Atanasiu, scrie Mediafax.
"Constatat că, de la referendum încoace, Parchetul General cheamă, pune sub învinuire o serie de lideri politici pe motive curat politice. Îi am în vedere pe domnul Dobre, Teodor Atanasiu, Marius Nicoară, Uioreanu, acum şi Liviu Dragnea. Mi se pare o acţiune curat politică şi inacceptabilă", a spus Antonescu.
El a adăugat că nu ştie ce învinuiri i se aduc lui Liviu Dragnea, dar ceea ce vede cu ochiul liber este "un atac cu tentă politică al Parchetului General la lideri politici dintr-o singură parte, şi anume din USL".
El a mai adăugat că nu întâmplător Traian Băsescu a mulţumit, în discursul ţinut în faţa ambasadorilor, unor instituţii cărora nu avea de ce să le mulţumească, adică Parchetului şi Serviciilor de informaţii.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în cazul privind referendumul.
Liviu Dragnea a declarat că procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă "nişte învinuiri" în cazul privind referendumul, el urmând să revină "în următoarele două săptămâni" pentru a da o declaraţie.
"Ceea ce am făcut noi au făcut toate partidele şi fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informaţii cu ceea ce se întâmplă de la membrii săi", a declarat Liviu Dragnea.
Ulterior, DNA a informat că Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referen