Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Scandal la Casa de Pensii pentru fotoliul de director

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

După ce s-a înscris la concursul pentru postul de inspector de muncă, Luminiţa Vieru-Burlescu, fosta directoare coordonatoare, s-a trezit la sfârşit de program cu preavizul în mână fără a primi şi notificarea aferentă.

După mai bine de 10 ani vechime în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi şi per total 18 ani lucraţi în cadrul Ministerului Muncii, Luminiţa Vieru Burlescu zice s-a trezit la sfârşit de program, cu preavizul în braţe. Actualul director executiv economic, proaspăt instalat de funcţie de câteva zile, Aurelia Aron i-a comunicat că începând de sâmbătă, 14 august 2010 se află în perioada de preaviz, timp de 30 de zile. Luminiţa Vieru Burlescu spune că ea este singura din Casa de Pensii Călăraşi care a primit doar preaviz de concediere şi căruia nu i s-a dat voie să participe la testarea pentru alte posturi. „Motivele invocate de ei sunt puerile. Ba că am prea multe concedii medicale luate în anul 2009, ba că particip la concursul de la Casa de Pensii sau că nu mai au post vacant pentru pregătirea mea. În timp ce eu am fost pusă pe liber, în instituţie au rămas persoane care puteau fi pensionate anticipat şi altele ce făceau parte din catogoria de personal contractual. Eu sunt persoana din Călăraşi care nu am primit notificare pentru a putea participa la o eventuală testare pentru un alt post din instituţie“, a declarat, indignată, Luminiţa Vieru Burlescu.

Drepturile, doar de pe hârtie

Fost director la Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, din 1 februarie 2008 până în 24 martie 2009, Luminiţa Vieru Burlescu a fost eliberată din funcţie odată cu schimbările survenite în plan politic în 2009. Tot atunci, acesteia i-a fost schimbată încadrarea pe care o avea din consilier în inspector principal, treapta a- III-a scăzându-i şi salariul cu 750 de lei. De altfel, Luminiţa Vieru Burlescu se judecă cu instituţia amintită din mai 2009, procesul fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 16 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 11 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 35 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°