Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Târgul de Carte şi Muzică, reducerile ajung şi la 50%

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 martie 2011 ·

Preţurile sunt accesibile pentru toate buzunarele, produsele putând fi achiziţionate începând de la 2 lei şi până la câteva sute de lei

Carte şi muzică, pictură şi grafică, dar şi nenumărate surprize. Pe toate le veţi găsi la Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică, ediţia a opta, deschis vizitatorilor până duminică. Peste 200 de edituri şi case de discuri sunt prezenţi la cea de-a opta ediţie a „festivalului cărţii şi muzicii”, cu oferte speciale care merg şi până la 50%. Albumele de artă par să fie cele mai scumpe produse ale târgului, peste câteva sute de lei. Însă pentru cei care iubesc arta şi îşi permit să-şi întreţină pasiunea, probabil preţul nu va fi o problemă. Oferte sunt şi pentru cei care vor să-şi îmbogăţească vocabularul - dicţionarele se vând cu mai puţin de 150 de lei. Preţuri bune sunt şi la cărţile de specialitate. În general, beletristica se vine cu preţuri de până la 30-40 de lei. Depinde de editură şi de volum. Oferta este tentantă şi la colecţiile de muzică.

Astăzi, între lansările de carte din cele mai diverse domenii, la Târgul de carte vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Muzeului Prima Şcoală Românească, ce vor aduce 7 noi volume semnate de prof. Vasile Oltean. Pentru această seară, de la 19.30, organizatorii au pregătit un recital Lavinia Răducanu şi Taraful Rromak. De asemenea, îndrăgitul actor Florin Piersic va fi invitat, pentru a face spectacol. Intrarea se va face pe bază de invitaţii.

„Declaraţia de dragoste”

Elevii de la Colegiul „Unirea” şi-au lansat „Declaraţia de dragoste”. Cartea este scrisă de elevii claselor a IX-a C, la îndemnul psihologului Rodica Cânda. Toate cele 28 de declaraţii de dragoste sunt traduse în limbile engleză şi franceză, iar ilustraţia a fost semnată de o uniristă, Diana Truţă. Preţurile sunt accesibile pentru toate buzunarele, p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 56 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 52 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 11 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 4 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°