Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciun de toamnă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Magazinele vând deja Crăciunul, anul acesta… şi în rate. Noutăţile 2010: Bradul deja împodobit, cumpărat de la supermarket

Crăciunul a venit în acest an toamna! Motivele sunt bineînţeles de ordin financiar. Patronii de magazine şi-au făcut încă din octombrie provizii cu decoraţiuni pentru sărbătorile de iarnă. Aşa vor fi mulţumite ambele părţi: patronii vor ieşi pe profit, iar clienţii vor fi mulţumiţi că au făcut economii substanţiale. Asta pentru că în perioada apropiată Crăciunului preţurile podoabelor vor creşte. Iar cumpărătorii nu au întârziat să apară. Ca să scape de aglomeraţia din perioada sărbătorilor, dar şi ca să cumpere tot ce le pofteşte inima, clienţii s-au oprit la standurile cu decoraţiuni. Curioşi de oferte şi atraşi de culori sau sclipici au vrut să fie primii care află ce modele sau forme au apărut pe piaţă. „Începem deja să ne cumpărăm podoabele de Crăciun. Mă uitam la globuri şi am ajuns la un Moş Crăciun pe care l-am cumpărat. Nu este devreme, acum e cel mai bine să cumperi pentru că ofertele sunt bogate. Vreau să cumpăr chiar şi o Crăciuniţă”, ne-a spus un client. „E un lucru bun că au apărut deja. Am venit să vedem mai întâi care sunt preţurile şi apoi vedem. Oricum, avem de unde alege: culorile îţi iau ochii”, a spus un alt client.

Pachete complete pentru decorarea unui brad

„Globurile sunt de la cele mai mari până la cele de dimensiuni foarte mici. Avem şi pachete pentru decorarea unui brad complet cu tot ce trebuie: beteală, globuri, vârfuri. Preţurile pleacă de la 1 leu şi ajung până la câteva zeci de lei. Avem tot ce ne trebuie chiar şi pentru cele mai rafinate gusturi: culorile sunt de la roşu, argintiu, auriu, până la cele mai sofisticate, cum ar fi de exemplu violet”, ne-a explicat Radu Vârnă, şef departament.

Pomi deja împodobiţi

Chiar şi brazii artificiali au fost scoşi la vânzare. „Ca no

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 25 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 51 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°