Tot ce am ştiut până acum despre ortodoxia monetară a fost pulverizat. Nu mai avem o doctrină dominantă, ci un sincretism pragmatic şi dezideologizat.

Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale Americane (Banca Centrală), a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în 2014. Probabil că anii grei ai crizei l-au epuizat. Politicile sale monetare sunt însă foarte controversate. Foarte mulţi analişti susţin că, prin mixul atipic promovat, Bernanke este omul care a ferit lumea de o depresiune devastatoare, iar în America a reuşit să depăşească criza. Alţii spun că nu a schimbat mare lucru şi că episoadele critice se pot repeta. Istoria nu s-a decis încă asupra isprăvilor celui mai puternic bancher din lume.

Cert este activismul său deosebit şi transparenţa de care a dat dovadă, spre deosebire de predecesori. A avântat însă corabia în ape necunoscute şi neexplorate până acum, prin politici atipice şi riscante. Dar la o situaţie excepţională se spune că se răspunde cu măsuri excepţionale. El a reuşit să redemareze creşterea (2% în 2013), să scadă şomajul (de la 9,3 milioane la 7,5), să stabilizeze inflaţia, să relanseze creditarea, prin dobânzi coborâte până la 0%, dar lasă totuşi în urmă o economie în perfuzii şi un deficit bugetar uriaş şi extrem de ameninţător.

A fost curajos şi inventiv, a luat măsuri rapide şi prompte, într-un mandat care s-a suprapus practic pe perioada crizei. Ca profesor studiase amănunţit criza din 1929-1933, dar acum era altceva. Şi a luat alt gen de măsuri, dintre care unele i-au îngrozit pe politicieni. A transformat Rezerva Federală într-un actor foarte activ pe piaţă, mergând practic pe sârmă. În primul rând, a emis foarte multă monedă, injectând-o în economie şi cumpărând active, comunicând tot timpul cu Congresul, cu Trezoreria, cu alţi bancheri centrali, dar şi cu mass media. I-a oferit astfel economiei