Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Los Angeles: Femeia care fuma printr-o gaură pe care medicii i-au făcut-o în zona gâtului, a murit de cancer

Publicat in Adevarul, vineri 1 martie 2013 ·

Deborah Austin, una dintre primele persoane care au apărut în reclame anti-fumat, încercând să îşi poarte lupta cu dependenţa de nicotină, a murit de cancer. Debi Austin a încetat din viaţă vineri, potrivit familiei sale, la vârsta de 62 de ani.

Austin a intrat prima dată în atenţia publicului în 1996, când a povestit, pe un post de televiziune local, că a început să fumeze la vârsta de 13 ani şi că nu a reuşit să renunţe niciodată. Austin s-a adresat atunci spectatorilor afirmând: „Unii spun că nicotina nu provoacă dependenţă. Cum ar putea cineva să creadă aşa ceva?”, în timp ce trăgea dintr-o ţigară, printr-o gaură pe care o avea la gât.

„Gaura” pe care medicii i-au făcut-o în regiunea gâtului, o ajuta să respire, iar laringele i-a fost îndepărtat, la vârsta de 42 de ani.

Acele imagini s-au transformat rapid într-una dintre cele mai de impact campanii anti-fumat din California, relatează site-ul Oregon Live.

„Debi a fost o pionieră în lupta cu dependenţa de tutun şi a dat dovadă de foarte mult curaj, împărtăşindu-şi povestea, pentru a-i ajuta pe locuitorii Californiei să înţeleagă pericolele fumatului”, a afirmat Dr. Ron Chapman, şeful Departamentului de Sănătate.

După patru luni de la filmarea spotului video, Austin a renunţat la fumat. Obişnuia să fumeze chiar şi trei pachete pe zi. A luptat cu mai multe forme de cancer, de-a lungul vieţii, apărând în diferite reclame şi militând împotriva consumului de ţigări.

„Debi a fost o luptătoare până la sfârşitul vieţii şi plecarea ei lasă un gol uriaş în sufletele noastre. Ne vom aminti de Debi ca de o persoană curajoasă, amuzantă şi dispusă mereu să întindă o mână de ajutor, la nevoie”, afirmă un membru al familiei sale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 37 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 21 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°