Drama familiilor tinerelor ucise cu sălbăticie de un taximetrist îşi consumă în acest weekend ultimul act. Rudele Mădălinei Motrună (18 ani) şi cele ale Vasilicăi Mihai(26) din Zărneşti s-au deplasat ieri la Bacău pentru a identifica şi a ridica corpurile de la Serviciu de Medicină Legală. Tatăl Mădălinei Motruna, adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, a fost la morgă pentru a ridica trupul fiicei sale, însă a spus că nu are tăria să se uite la cadavru pentru identificare şi că vrea să păstreze amintirea fetei sale aşa cum o ştie de când era în viaţă. Părinţii şi sora Vasilicăi Mihai au venit cu haine de mireasă şi buchet de mireasă şi au ridicat trupul tinerei de 27 de ani. „Criminalul venea la noi acasă şi ne spunea că Vasilica este în viaţă, să nu o căutăm, pentru că este închisă în Italia, şi va veni în curând acasă. A venit să-i ia haine chiar în ziua în care a omorât-o. Merită şi el să fie omorât sau închis pe viaţă”, a declarat Vasile Mihai, tatăl Vasilicăi.
Soţii Motrună au
rămas la audieri
Părinţii Mădălinei au rămas apoi la audieri. Procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău le-au luat declaraţii abia acum, soţii Motrună abia întorcându-se din străinătate.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei a ajuns ieri după amiază la Braşov şi fost dus la capela cimitirului din zona Micşunica, în prezenţa rudelor apropiate. „Criminalul ar merita să fie şi el omorât cu satârul în cap”, a declarat bunica victimei, făcând referire la modul în care George Ionuţ Nicolae le-a omorât pe cele două tinere. Înmormântarea Mădălinei Motrună va avea loc astăzi, iar cea a tinerei din Zărneşti, duminică.
A fost internat
la Psihiatrie
George Ionuţ Nicolae, taximetristul de 26 de ani care le-a ucis pe cele două tinere, se află acum în arestul Poliţiei Bacău. El va fi dus, marţi