Ce legatura este intre savurarea unei bomboane de ciocolata si caderea in transa? Sau intre Vasile Capsa, vestitul cofetar din Bucurestiul secolului al XIX-lea, si Hotelul Universal din Gabroveni? In romanul ei de debut, Simona Sora tese cu migala si maiestrie o pinza narativa fascinanta in care istoria si fictiunea, factualul si fabulosul, ocultul si rationalul si nu mai putin prezentul si trecutul se intersecteaza constant, formind o harta a "texistentei" atit de complexa, incit o eventuala incercare de separare a planurilor si dimensiunilor devine o intreprindere nu doar imposibila, ci si inutila. E ca si cum muscind dintr-o nemaipomenita pralina, in loc sa-i savurezi gustul divin, ai dori sa intelegi cum a fost el obtinut. Poti s-o faci, dar trebuie sa te nasti altfel (damnat?) ca sa ai acces la ce se ascunde in spatele straturilor succesive de crema si cacao. Dupa o inselatoare prima pozitionare in plin secol al XIX-lea, actiunea revine in prezentul narativ al anilor ‘90, imediat dupa Revolutie (la care se va intoarce constant), moment in care Hotelul Universal se transforma in camin studentesc. Maia, protagonista romanului si stra-stra-nepoata Radei, o bulgaroaica clarvazatoare care l-a cunoscut, fara sa-i fie ibovnica, pe Vasile Capsa, supranumit Bucatarul, nici barbat, nici femeie si inzestrat la rindu-i cu un talent aparte intru separarea tuturor gusturilor si aromelor, (re)devine chiriasa in aceasta arca cum il numeste ea, sau pluta a Meduzei, cum l-as numi eu, in care s-a adunat la un loc parca intreaga galerie de personaje a lumii din Carnivale: afaceristi si profeti, mistici si lichele, ghicitori in Tarot si puslamale, vizionari si carieristi, cu totii larger than life si chiriasi fideli ai acestui axis mundiurban care a cunoscut, de-a lungul timpului, tot felul de intrebuintari: han, hotel, bordel proletar, birlog de interogatorii securiste, camin si, n