Ajutorarea persoanelor care se află în dificultate, prin donaţii reprezentate de îmbrăcăminte, rechizite şi jucării pentru copii, dar şi alimente cu termen de valabilitate extins, va fi posibilă, începând cu anul următor, prin intermediului unui parteneriat între Consiliul Judeţean, Mitropolia Ardealului şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov. Pentru realizarea acestui parteneriat, consilierii judeţeni sunt convocaţi în cadrul unei şedinţe extraordinare în ziua de joi.
Această reţea de solidaritate socială reprezintă un lanţ de puncte în care se pot colecta donaţii de la oricine doreşte să-şi ajute semenii aflaţi în dificultate. Vor exista şase puncte de colectare, în localităţile Braşov, Făgăraş, Victoria, Rupea, Săcele şi Râşnov. Preoţii vor colecta aceste donaţii, în fiecare parohie, şi tot ei vor identifica persoanele care au mare nevoie de obiectele ce vor fi donate. Este vorba de persoane care, din motive obiective, se află în dificultate şi în imposibilitatea de a obţine veniturile necesare subzistenţei, copiii aflaţi în situaţia de abandon şcolar din cauza lipsurilor materiale şi financiare şi persoanele vârstnice în dificultate, care nu au rude aparţinătoare.
Pentru înfiinţarea acestui centru va fi alocată, din bugetul judeţean pe anul 2011, suma de 200.000 de lei. Apoi, în fiecare lună, Consiliul Judeţean va mai aloca suma de 74.000 de lei pentru funcţionarea programului. Reţeaua de solidaritate socială va fi dată spre administrare Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.
Va fi creat şi un portal pentru a fi făcute publice acţiunile ce vor fi derulate, iar pentru a se afla de acest program vor fi tipărite 20.000 de broşuri şi 3.000 de afişe.
Prin această reţea vor fi ajutorate, conform estimărilor, 24.000 de persoane pe an, dar totodată vor fi create şi 21 de locuri de muncă. Ajutorarea persoanelor care se