În 1989, handbalul feminin românesc nu era nici pe departe la fel de mediatizat precum în zilele noastre. Nici pomeneală de transmisii tv, de interviuri sau de alte asemenea lucruri care se întâmplă acum, când Oltchim Râmnicu Vâlcea a reuşit, după mai multe tentative eşuate, accederea în careul de aşi al Ligii Campionilor.
Puţini ştiu însă că succesul "istoric" al Oltchimului zilelor noastre îşi are rădăcinile, altfel bine înfipte, în trecut. Mai precis în martie '89, când nu mai puţin de trei echipe româneşti, nu doar una, ca în prezent, băteau la porţile finalelor competiţiilor europene intercluburi. Porţi pe care Ştiinţa Bacău, în Cupa Cupelor, şi Chimistul Râmnicu Vâlcea, actuala Oltchim, în Cupa IHF, aveau să le şi deschidă. Băcăuancele, după o victorie confortabilă pe teren propriu, 32-20, şi un rezultat de egalitate, 22-22, în fieful bulgăroaicelor de la ŢSKA Sofia, iar Chimistul cu scorul general de 60-54 în faţa puternicei formaţii maghiare Spartacus Budapesta.
Două calificări de răsunet, care au avut darul de a acoperi o bună parte din eşecul înregistrat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni de cea de-a doua reprezentantă a României, Mureşul Târgu Mureş fiind învinsă în ambele manşe de campioana Uniunii Sovietice, Spartak Kiev. Şi care au fost reflectate pe măsură în presa vremii, cotidianul Sportul alocând spaţii largi reuşitelor Ştiinţei şi Chimistului, din care nu aveau cum să lipsească obişnuitele îndemnuri mobilizatoare. "După ce au câştigat Cupa României, handbalistele băcăuance au prins, parcă, din nou gustul succeselor. Că este aşa, ne-o demonstrează şi această calificare spectaculoasă, meritată, în finala Cupei Cupelor.
Să reamintim cititorilor noştri drumul parcurs până la această ultimă fază a întrecerii: în turul I, 38-18 şi 38-17 cu Belediyesi Izmir (Turcia); în turul II,
