Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BMW s-a clasat pe podium şi la Laguna Seca

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 mai 2013 ·

Dirk Müller (Germania) şi John Edwards (SUA), piloţii 56 BMW Z4 GTE, au reuşit o clasare pe locul al treilea al cursei de patru ore din American Le Mans Series, desfăşurată la Monterey (SUA).

1 /.

Cea de-a 2-a clasare consecutivă pe podium a maşinii cu numărul de concurs 56 - în doar a treia cursă a noului program - şi o victorie pentru 55 la Long Beach (SUA) menţin BMW pe locul al doilea al clasamentului constructorilor de la categoria GT, în timp ce Müller urcă pe prima poziţie în ierarhia piloţilor.

La startul cursei, Müller s-a aflat pe locul al optulea al grilei, dar a reuşit să ajungă al patrulea după primele 27 de tururi. La finalul primei ore de cursă, în turul 45, el urca în Top 3 şi s-a menţinut acolo până i-a cedat locul în cockpit lui Edwards, în turul 57, moment în care întrecerea era neutralizată pentru a treia oară. Edwards a rămas pe locul al treilea până în momentul manevrei care ar putea fi considerată "faza cursei", prin care a urcat pe locul al doilea: o evadare "interior-exterior" printre cei mai lenţi. O eroare la restart l-a costat locul al doilea, dar s-a menţinut pe poziţia a treia, astfel că a reuşit primul său podium în ALMS.

Din păcate pentru BMW, #55 BMW Z4 GTE - pilotat de Bill Auberlen (SUA) şi Maxime Martin (Belgia) - a suferit o cedare a diferenţialului la puţin timp după jumătatea cursei şi a fost nevoit să se retragă în turul 85. Aflat pe locul al cincilea la start, Auberlen a avut o evoluţie consistentă, care i-a permis să ruleze al treilea în cea mai mare parte a primului tronson. Un pit stop pentru înlocuirea părţii spate a caroseriei l-a trimis la un tur de lider, dar a reuşit să revină în acelaşi tur cu plutonul fruntaş chiar înainte de a-i preda cockpitul lui Martin în turul 83. După numai două tururi, Martin a revenit la standuri într-un nor de fum de ulei şi, în cele din urmă, a abandona

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°