O reclamaţie înregistrată la Protecţia Consumatorului arată că o firmă de produse cosmetice îşi înşeală clienţii cu o promoţie care nu există.
O băimăreancă ispitită de promoţia la produsele pentru păr de la Schwarzcopf a cumpărat dintr-un supermarket din Baia Mare două produse pentru care, potrivit anunţului afişat pe produse, urma ca la ieşirea din raion, după casele de marcat, să întâlnească pe cineva care să-i dea cel de-l treilea produs, gratuit.
Numai că, după casele de marcat, nu a fost nimeni. „Am cumpărat două vopsele de păr, iar pe produs scria că voi primi un al treilea produs pentru îngrijirea părului. Dar acolo nu am găsit pe nimeni”, spune Lucia Bărbulescu. „Şeful de raion mi-a spus doar că şi în alte locuri se mai întâmplă aşa ceva, iar asta nu mi se pare o atitudine potrivită. Mă aşteptam să mi se ceară scuze şi să primesc produsul pentru păr”, spune ea nemulţumită.
Promoţie cu orar
Pentru că nu a primit produsul promis, a venit şi a doua zi la magazin, la ora 13.00, aşa cum s-a înţeles cu reprezentanţii magazinului. De această dată însă a găsit, la informaţii afişat programul promoţiei. Astfel, a treia zi, băimăreanca a venit din nou să-şi încerce norocul, de data aceasta în timpul programului afişat.
Tot degeaba, se pare. „Orarul a fost pus după sesizarea mea şi arăta că promoţia este valabilă dimineaţa între orele 9.00-12.00 şi între orele 16.00-20.00, numai că azi am venit la ora 10.00 şi tot nu era nimeni aici”, mai spune ea. „Nu e vorba de valoare, ci de felul în care sunt tratată ca om. Mă simt înşelată şi umilită”, explică ea.
Explicaţii şi justificări
Directorul magazinului, Mihai Contras, a precizat că între magazinul Kaufland şi distribuitorul care face promoţia este o relaţie contractuală, iar responsabilitatea lui este limitată în acest caz. „Mie îmi pare rău pentru că e