BNS face un apel la alegători să voteze la referendum, unde se pot exprima în mod voit, conştient, "nu căraţi cu maşinile la urne, nu ademeniţi cu produse, nu pentru un pix, o şapcă, un rachiu sau un sandviş", considerând că absenteismul este cel mai mai mare rău pe care şi-l pot face, scrie Mediafax.
Blocul Naţional Sindical (BNS) face un apel către toţi cetăţenii cu drept de vot din România şi diaspora "să facă un efort" duminică şi să participe la referendum, oricare le-ar fi opţiunea.
"Folosim termenul de «efort» în îndemnul pe care îl facem pentru că suntem conştienţi de faptul că alegătorii români sunt dezamăgiţi de circul politic absolut iresponsabil din ultima vreme şi că există mai mult decât oricând sentimentul de lehamite faţă de o clasă politică preocupată de vrajbă, orgolii şi interese de grup", a spus liderul BNS, Dumitru Costin, într-un comunicat de presă remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Conducerea BNS consideră că absenteismul la vot este cel mai mare rău pe alegătorii şi-l pot face lor şi copiilor lor.
"Absenţa la vot nu înseamnă nimic pentru clasa politică, nu este interpretată drept o sancţiune şi nu generează o schimbare de comportament. S-au obişnuit să fie aleşi de puţini şi să guverneze pentru puţini, iar refuzul de a ne exercita dreptul la vot înseamnă, încă o dată, să predăm decizia în mâinile unor grupuri nereprezentative pentru marea masă a populaţiei", a precizat liderul BNS.
Dumitru Costin a mai spus că dreptul la vot este un drept fundamental, iar exercitarea lui în masă, oricare ar fi rezultatul, "va arăta clasei politice că românii preţuiesc valorile unui stat democratic".
"Duminică avem ocazia să intervenim prin vot, în mod voit, conştient, şi nu căraţi cu maşinile la urne, nu sub spectrul ameninţării, nu ademeniţi cu produse şi premii, nu pentru un pix, o şapcă, un rachiu sau un sandviş", a mai spu