Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârlan a câştigat competiţia cu Brădăţan în Consiliul Local Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Democrat-liberalii suceveni au înregistrat în şedinţa de ieri a Consiliului Local o victorie în faţa adversarilor din USL, în condiţiile în care PDL nu deţine majoritatea în deliberativ. Acest lucru s-a întâmplat în urma votului exprimat în Consiliul Local pentru desemnarea unui reprezentant în Consiliul de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare Suceava, post pentru care au concurat doi medici, consilierul local PSD Tiberius Brădăţan şi consilierul PDL Liviu Cârlan. Acesta din urma este şeful lui Tiberius Brădăţan la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou Suceava”. Teoretic, Tiberius Brădăţan nu ar fi trebuit să aibă emoţii în urma acestui vot, având în vedere că USL deţine majoritatea în Consiliul Local Suceava. De precizat că în cadrul deliberativului local sucevean, USL are 12 reprezentanţi, PDL are zece, iar PP-DD are un consilier, care şi-a declarat apartenenţa la grupul USL.

Cu toate acestea, în cele din urmă consilierul PDL a reuşit să obţină 13 dintre cele 23 de voturi posibile, câştigând locul în Consiliul de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare în faţa social-democratului Tiberius Brădăţan, care candidează din partea USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava. Un calcul simplu arată faptul că, pentru ocuparea acestui post, Liviu Cârlan a beneficiat şi de câteva voturi din partea consilierilor USL, care se pare că i-au dat o mână de ajutor democrat-liberalului pentru a câştiga în faţa colegului său social-democrat. De precizat că votul în Consiliul Local Suceava este secret, iar consilierii au putut să-i voteze pe ambii aspiranţi la locul disponibil în Consiliul de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare.

Democrat-liberalii suceveni au înregistrat în şedinţa de ieri a Consiliului Local o victorie în faţa adversarilor din USL, în condiţiile în care PDL nu deţine majorita

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 54 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 51 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 20 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°