Zgomotul de tingiri lovite zi de zi la Cotroceni pe tema reprezentării României la Consiliul European, ca şi tevatura monstruoasă în jurul cazului Adrian Năstase, având-o ca muştiuc pe Monica Macovei şi pe câţiva proapeţi histrioni politici mi se par a fi cu totul altceva, decât afirmă regizorii lor.

Din clinciul Băsescu/Ponta se putea ieşi relativ uşor şi civilizat, printr-o partajare corectă şi funcţională, de comun acord, a prezenţelor la Bruxelles, în funcţie de tamatica summit-urilor, dar Băsescu n-a vrut.

Dramaticul incident Năstase trebuia luat ca atare, iar nu transformat într-o hărmălaie indecentă şi cinică, nesusţinută de nici un fapt, de nici o reglementare. De unde şi până unde, atunci, această exacerbare, această răbufnire noroioasă, această continuă lansare pe piaţă a unor teme false?

Traian Băsescu a încins atmosfera până la a-i trimite premierului o scrisoare în care, nici mai mult, nici mai puţin, îl ameninţă indirect cu puşcăria, dacă va cuteza să-i calce picioarele pe la Bruxelles.

Ce altceva este alegaţia "Lipsa unei aprobări exprese din partea preşedintelui României (reţineţi, "aprobări", ceea ce nu poate da decât El, Şeful! - n.n.) echivalează cu o însuşire a unei atribuţii a preşedintelui de către primul ministru", cu ecou juridic?

Încăpăţânarea lui Băsescu pune România într-o situaţie imposibilă.

Admit că se va duce el la Buxelles. Şi ce va face acolo? Va aproba, de capul lui, fără mandat, orice măsură economică şi financiară se va propune, chiar dacă ar contraveni programului Guvernului Ponta, aprobat de Parlament?! Iarăşi, ca şi atunci când a acceptat orbeşte planul de guvernanţă fiscală, va ignora că Guvernul român cere şi măsuri de creştere economică, precum şi restabilirea unor parametri ai statului social, atât de urât de Băsescu?

Clăbucii pe care-i