Universul musulman - fie că vorbim despre spaţiul turcesc, arab sau nord-african - nu se cuvine a fi "cucerit" fără o pregătire prealabilă. Înainte de a pleca la drum, este nevoie să fii atent la ce ai în bagaj. În "bagajul de cunoştinţe"...

Şi-aici intră multe lucruri, de la cunoaşterea unor date istorice ale locului pe care urmează să îl vizitezi până la informaţiile cu privire la oameni, la cutume şi obiceiuri. Important e, de asemenea, să ne dezbărăm de ideile preconcepute şi să ne deschidem mintea şi sufletul pentru ceea ce urmează să întâlnim, să vedem, să trăim.

Într-o oarecare măsură, turistul obişnuit cu Grecia, şi mai ales cel bun cunoscător al istoriei antice, va răsufla uşurat când va întâlni în drumul său prin Turcia, de exemplu, vestigiile perioadei helenistice, marcate de aceiaşi zei, de aceiaşi eroi ca pe oricare alt ţărm al Egeei.

Ca români şi descendenţi din latini, vom asimila probabil uşor şi urmele lăsate de imperatorii Romei antice. Până la urmă, chiar şi lycienii, fenicienii, hitiţii, perşii vor fi la un moment dat uşor de "digerat". Ca să nu mai vorbim de însuşi Imperiul Otoman, cu care am împărţit secole de istorie comună.

Turistul obişnuit are nevoie de două lucruri pentru a se apropia de o lume nouă: să aibă posibilitatea să facă o comparaţie cu lumile care-i sunt deja cunoscute şi să fie atras cu o poveste. Chiar dacă povestea asta este susţinută de o biată piatră tocită de vremi. Sau de un fir de nisip, precum povestea de iubire dintre romanul Marc Antoniu şi regina Eghipetului, Cleopatra.

Parcurgând aceste lumi - cu nisip, coloane greceşti şi ziduri ruinate -, mă întreb doar cum se face că nu ne reuşeşte şi nouă povestea asta a turistului fericit să ajungă în ţara noastră, când şi noi, românii, avem plaja noastră cu nisip, coloanele noastre greceşti, zidurile noastre ruinate