Deşi Legea societăţilor prevede doar transferul sediului unei Societăţi Europene (SE) sau a unei Societăţi Cooperative Europene (SCE), fără a face trimitere şi la alte entităţi cu personalitate juridică, legislaţia europeană, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi cea internaţională bazată pe recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pe care România le respectă ar putea permite o astfel de acţiune.
România promovează în materie fiscală principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prin modificările legislative intrate în vigoare la începutul anului 2013 în România, s-a încercat nuanţarea acestui principiu prin definirea tranzacţiilor artificiale.
Autorităţile fiscale încearcă astfel să conteste ceea ce ele consideră aranjamente eminamente artificiale. Prin hotarârea Cadbury Schweppes (2006), în care s-a făcut pentru prima dată referire la acest concept pentru a enunţa intenţia unor societăţi de a evita plata taxelor, spre deosebire de societăţi care desfăşoară activităţi economice genuine, CJUE a stabilit un precedent ca răspuns la intenţiile de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale.
O metodă de a contesta o tranzacţie, pentru diferenţierea unui aranjament artificial de unul cu substanţă economică, este de a verifica dacă o entitate din cadrul unui grup internaţional este cu adevărat rezidentă fiscal în statul în care îşi are sediul social sau în alt stat.
Un contribuabil şi-ar putea dori transferul rezidenţei fiscale întrucât fiscalitatea reglementată la nivel naţional poate genera dublă impozitare la nivel internaţional. Mai exact, o societate înființată în statul A, care determină rezidenţa fiscală a unei societăţi pe baza locului de încorporare al acesteia, şi care are locul de exercitare al conducerii efective în statul B, care definește rezide
