Cand neamtul plin de bani a cerut-o pe Mimi de nevasta, toata familia, pana la verii si verisoarele cu care maica-sa si taica-sau nu se vedeau cu anii, a reactionat de parca ii lua pe toti.

La München, unde neamtul avea firma, lui Mimi nu-i lipsea nimic. Tot ce visase Mimi ca va cumpara, daca va castiga vreodata destul, gasea in casa lui Willi. Mimi isi lasa cescuta cu cafea, ca la ea, la Pitesti, unde-i venea, dar Willi, care era foarte ordonat, o spala si o ducea imediat in raft la locul ei. In felul acesta isi manifesta Willi dragostea, ca nu se enerva oricat de neglijenta cu lucrurile din jur ar fi fost Mimi. Dupa felul preocupat si totusi fericit cu care Willi ii strangea rochiile aruncate pe scaune, mucurile de tigari azvarlite in flori si rujurile raspandite prin baie, puteai sa crezi ca asta asteptau nemtii de la dragoste, sa faca tot timpul ordine dupa sotiile sau amantele lor. Ceea ce-l deosebea pe Willi de toti barbatii pe care-i cunoscuse Mimi inainte de casatorie era perseverenta. La zece ani de casnicie, Willi aduna chistoacele in urma ei ca in prima zi, cu un suras potolit, de om care gaseste in tot ce face femeia sa un motiv de a o iubi si mai mult.

Dupa fix zece ani, mai bine zis imediat dupa petrecerea data de Willi la celebrarea unui deceniu de armonie conjugala, Mimi a descoperit in sfarsit ce-i lipsea, ca sa-i poata scrie maica-sii cu inima impacata ca nu-i mai lipseste chiar nimic. In timp ce oaspetii plecau si Willi ii soptea tandru ca poate sa se duca la culcare, fiindca o sa stranga el, iar dimineata o sa gaseasca toata casa stralucind de ordine si curatenie, Mimi si-a dat seama ca-i lipsea un amant. Si ca prietenul din copilarie al lui Willi nu-si dezlipise toata seara privirea de pe fundul ei.

Mimi l-a sunat pe Zilli la birou, iar Zilli, la tot ce-i zicea Mimi, raspundea "Ja! Jawohl!". L-a intrebat daca poate sa lip