BNR incearca sa tempereze creditul de retail, dupa ce anul trecut a crescut cu peste 80% Cei care au pariat pe leu pentru creditele pe termen lung vor avea de platit rate cu pana la 16% mai mari daca bancile vor reflecta integral in pretul finantarilor majorarile de dobanda operate de BNR, care cumuleaza doua puncte procentuale in ultimele trei luni.
De la inceputul lui noiembrie si pana la inceputul acestei saptamani, BNR a majorat dobanda cheie la leu cu doua puncte procentuale, ducand-o de la 7% la 9% pe an.
Tot luni, Volksbank (o banca de top pe retail) a anuntat o scumpire cu 1,5 puncte procentuale a dobanzii la creditele in lei, care fusesera acordate pana in toamna trecuta, invocand cresterea costurilor de finantare. Pentru un credit de 90.000 de lei, contractat pe o perioada de 20 de ani, rata lunara creste in aceste conditii cu peste 12%, de la 642 la 722 de lei.
Doar o parte dintre banci au reflectat pana acum in dobanzile practicate intarirea politicii monetare, incercand sa evite costurile de imagine pe care le presupune o asemenea miscare. Dar cresterea semnificativa a dobanzii cheie a BNR i-a determinat pe bancheri sa reconsidere pretul finantarilor oferite, astfel ca in perioada urmatoare mai multe banci ar putea sa anunte scumpiri.
Totodata, o parte dintre creditele pe termen lung au dobanzile indexate la indicatorul pietei monetare (ROBOR), care urmareste indeaproape evolutia dobanzii de politica monetara.
Paleta de preturi este foarte larga pentru un asemenea credit, intrucat majoritatea bancilor au preferat in ultimii ani sa lanseze produse similare, dar cu preturi diferite, in functie de apetitul pentru atragerea de clienti. Astfel, dobanzile nominale variaza intre 7% si 13% pe an.
Considerand ca la acelasi credit, de 90.000 de lei contractat pe 20 de ani, dobanda ar creste cu doua puncte procentuale (resp