Riscul ca politicienii să promită mai mult decât poate să dea economia, care a făcut foarte mult rău României în ultimii ani, ne pândeşte din nou odată cu apropierea alegerilor, iar capcana populismului este exact "drumul spre iad", consideră Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Într-o intervenţie deosebit de dură la adresa discuţiilor pe teme economice de pe scena politică, şeful băncii centrale a folosit în mod repetat expresii precum "nonşalanţă înspăimântătoare" şi "drumul spre iad". El a criticat dezbaterile lipsite de claritate şi uneori chiar hilare în privinţa problemelor fiscale şi a susţinut că factorul politic are rolul să găsească echilibrul între ceea ce se poate şi ce se doreşte şi să echilibreze pe generaţii povara fiscală.
"Capcana populismului ne pândeşte, este aproape dominantă în discursul public de astăzi şi este exact drumul spre iad pentru România. Riscul de a confunda dorinţa cu putinţa a făcut deja suficient de mult rău economiei. Acest risc ne pândeşte pentru că alegerile se apropie. Tentaţia de a promite mai mult decât poate să dea economia va reapărea", a afirmat Isărescu.
În opinia guvernatorului BNR, politicile fiscale şi cele privind forţa de muncă au stârnit, mai ales în acest an, prea multe pasiuni politice, sociale şi sindicale, având la bază un studiu prea puţin aprofundat. Iar dezbaterile privind deficitul bugetar se poartă de parcă cineva "aruncă cu bani din cer", spune Isărescu.
"Problema deficitului bugetar este tratată cu o nonşalanţă înspăimântătoare. Iar chestiunea structurii şi a poverii datoriei publice este trecută pe plan secund şi nici măcar asupra generaţiilor viitoare, ci pe umerii altcuiva."
Deşi volumul datoriei publice nu este încă îngrijorător, ritmul rapid de creştere este alarmant.
"Bineînţeles că avem probleme sociale, bineînţeles că avem categorii sociale care suferă, avem datorii