Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daimler AG investeşte 280 milioane euro în România. Star Transmission va produce cele mai noi generaţii de cutii de viteze automate

Publicat in Alba24, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Conducerea Daimler AG face precizări cu privire la noua unitate de producţie din România, Star Transmission. La fabrica din Sebeş vor fi realizate cele mai noi generaţii de cutii de viteze automate, iar investiţia totală se ridică la suma de 280 de milioane de euro.

“Consiliul de administrație Daimler AG a decis să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars. În urma aprobării de către Consiliul de Supraveghere, sunt planificate acum capacități suplimentare pentru asamblarea cutiilor de viteze ce urmează a fi stabilite la unitatea de producţie Daimler din România, Star Transmission. Pentru producţia unei noi generații de cutii de viteze automate, vor fi investite în România mai mult de 280 de milioane de euro. În total, compania plănuieşte investiţii de peste 300 de milioane de euro“, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii companiei.

Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administrație “Daimler” pentru Producție și Achiziții Publice Mercedes-Benz Cars și Mercedes-Benz Vans, explică: „Extinderea reţelei noastre de producție va include o locație suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacitățile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienților, cu o flexibilitate mai mare în viitor.”

Ţinând cont de faptul că producţia este supraîncărcată şi lipseşte spaţiul necesar dezvoltării producţiei de cutii de viteze în Stuttgart, vor fi construite locații suplimentare. “De peste 10 ani, Star Transmission continuă să fie un partener de încredere al locaţiilor noastre producătoare de sisteme de transmisie, din Germania. Având în vedere situaţia actuală și în baza experienței si colaborarii excelente cu Star Transmission, opțiunea pentru asigurarea capacităților necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extind

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 45 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 50 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 58 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 29 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 38 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°