Un băiat în vârstă de 12 ani din Vaslui a fost sfâşiat de patrupedele care păzeau o fabrică de pâine. Mădălin Marian Butnariu a trecut prin clipe de groază duminică seara, după ce a fost atacat de patru câini de la o fabrică de pâine din spatele parcului Copou din Vaslui.
„Ştiam că de la acea fabrică puteam să cumpăr pâine. Mi se făcuse poftă de pâine caldă şi am vrut să merg acolo să-mi cumpăr“, a povestit Mădălin, aflat încă în stare de şoc. Băiatul de 12 ani spune că în momentul în care a fost atacat de câini se afla împreună cu un prieten, Ştefan, care a insistat să intre în incinta fabricii.
În stare critică la spital
„La început am avut o presimţire, că o să se întâmple ceva rău pentru că ştiam că acolo sunt câini, însă Ştefan mi-a spus să mergem. M-a luat de mână şi am intrat pe poarta fabricii, iar când au venit câinii la noi am început să fugim. Eu am alunecat, iar câinii au sărit doar pe mine“, a adăugat băiatul. A scăpat abia când nişte vecini din zonă au auzit strigătele sale de ajutor şi au alungat câinii. A fost dus de urgenţă la spital, unde a fost operat.
„Când a ajuns, copilul era într-o stare critică. Avea urme de plăgi peste tot corpul, atât la cap şi gât, cât şi la mâini şi picioare. La gât a trebuit să intervenim chirurgical, iar acum se află în afara oricărui pericol. Oricum, urmează şi un tratament antiinfecţios şi antirabic“, a spus Augustin Ilieş, medicul care l-a operat pe Mădălin.
Plângere împotriva patronului fabricii
Deşi spune că a tras cea mai zdravănă sperietură din viaţă şi la un moment dat credea că o să moară, Mădălin susţine că animalele au devenit agresive şi din vina copiilor. „Când am căzut, câinii au început să mă târască şi am crezut că o să mă mânânce. Îi ştiu de când erau pui şi cred că s-au înrăit pentru că noi, copiii, îi hăituiam şi aruncam cu pietre în ei.