Fără trăire lăuntrică, fără acea ardere ce te lasă fără cuvinte, un actor se transformă în simplu executant. Important este cel care dirijează această ardere, căci fără indicaţiile sale intensitatea flăcării nu ar mai fi ajunge unde trebuie. Unul dintre aceşti maeştri ai scenei este Silviu Purcărete, pentru care spaţiul scenic are o dinamică proprie. Regizorul Silviu Purcărete pune întrebări, oferă răspunsuri, ascultă, vorbeşte uneori, are răbdare, gândeşte, se concentrează, este fără nici o îndoială un jucător în echipă. Primul film al său, “Undeva la Palilula”, din distribuţia căruia fac parte şi actori de la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu (TNRS), a fost unul dintre marii câştigători ai Galei Premiilor Gopo de anul acesta. Regizorul Silviu Purcărete împlineşte astăzi 63 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Cred într-adevăr că fiecare spectacol terminat este un eşec. E un eşec în raport cu visul iniţial...”
“Sunaţi-mă puţin mai târziu, acum sunt în maşină. Nu pot să vorbesc astfel. E nevoie de atenţie!”, mi-a spus maestrul Purcărete. Spectacolele sale te lasă cu gura căscată. La propriu. Nu o dată participanţii au ieşit transfiguraţi după ce au respirat în ritmurile sale teatrale, pentru că nu poţi spune că eşti simplu spectator la montările lui Silviu Purcărete. “Am avut nenumărate experienţe în lume, care m-au îmbogăţit, am lucrat cu companii foarte bune, dar, cred, cel mai eficient lucrez aici, acasă, chiar dacă posibilităţile tehnice şi financiare sunt mai modeste. Sunt un perfecţionist, dar, deşi uneori văd hibele spectacolului, le accept, pentru că orice organism viu e imperfect”, spune regizorul Silviu Purcărete. “Nu întotdeauna ai parte de aplauze. Mai eşti şi huiduit uneori, dar face parte din farmecul profesiei. Un regizor începe întotdeauna prin a-şi pregăti spaţiul, care este o funcţie organică a spectacolului.
