Fabulos ţinutul Buzăului! Ca şi oamenii lui...
Păi… să fi avut ei doar Cloşca cu puii de aur de la Pietroasele, chihlimbarul de la Colţi, complexul de biserici şi chilii rupestre de la Aluniş şi Nucu, megaliţii de pe văile celor trei Bâsce, Vulcanii Noroioşi, mina de petrol de la Sărata Monteoru, fresca lui Pârvu Mutu Zugravul, de la Schitul Berca, Focurile Vii, Muntele de Sare, Lacul Fără Fund (de-i mai zice şi Lacul Vulturilor) şi tot ar fi fost de-ajuns. Dar… mai sunt şi alte bogăţii (la fel de ascunse şi nebăgate în seamă ca şi multe dintre minunăţiile pe care le-am citat), iar acestea sunt legendele locurilor. Parcă nu musteşte nicăieri plaiul românesc de legende, ca aici, în curbura Carpaţilor!
A fost odată…
Câteva dintre aceste legende au în miezul lor întâmplări adevărate. Cu haiduci. Haiduci nemuritori. Precum Gheorghelaş, de exemplu, cel care a bântuit Penteleul şi împrejurimile satului Gura Teghii. Sau ca haiducii care îşi făceau “de lucru” şi în apropiere de Berca. Ceva din legenda asta ne desluşeşte Critina Partal, preşedinta ANTREC România şi fiică a Buzăului. “Se spune că, odată, demult, în zona dintre dealuri şi vadul Buzăului, îşi făcuse tabără o ceată de haiduci. Ei prindeau oile bogaţilor munteni, când aceştia veneau la târg, la Buzău. Iar ca să nu-i prindă potera cu prada vie, o făceau pastramă şi cârnaţi”. Zice-se că de pe vremea aceea au început a se face, pe-aici, celebrii, azi, cârnaţi de Pleşcoi.
Vremurile nu mai sunt aceleaşi – ne atrage atenţia Cristina Partal. “Nici haiduci nu mai sunt. Dar metoda pregătirii pastramei şi a cârnaţilor de Pleşcoi a fost preluată de săteni”.
Unul dintre “Nemuritori”
Constantin Ungureanu, profesor şi compozitor, este unul dintre “haiducii moderni” ai Buzăului. Conduce atât trupa “Nemuritorii” – îndrăgită de publicul buzoian şi nu numai – cât şi “Ceata lui Constanti
