Ca dl Basescu are nevoie de competitie si ca asta i-ar face bine in primul rand lui e cert. A spus-o chiar si Valeriu Stoica, cu obisnuita lui luciditate. Daca Basescu nu se salva la referendum cu doua treimi, ci doar cu 51%, si nu batea palma cu PSD in noiembrie, ramanand fara opozitie, nu si-ar fi pierdut franele si nu le-am fi avut pe Udrea ministru si pe EBA muza partidului. Virtutea publica se dezvolta prin mediul concurential, nu in izolare; numai cand se ajunge la o masa critica de oameni care se poarta decent, costul indecentei incepe sa creasca si comportamentele sociale se schimba. Ca atare, cu cat mai multi candidati buni ii vor face concurenta lui Basescu, cu atat toti candidatii, inclusiv el, vor fi obligati sa evolueze.
Pe undeva opinia publica simte asta, si de aceea asteapta cu multa nerabdare candidati noi, cat se poate de competitivi, pe primarul Bucurestiului, poate si pe cel al Sibiului. Daca e asta sau, pur si simplu, ne-a lovit boala nationala a chibitelii, si ne interesam de politica nu ca sa rezolvam ceva, ci pentru ca nu avem in fiecare zi un meci de fotbal sau un concurs Eurovision ca sa ne bucuram ca unii iau teapa, cum se spune mai nou cu multa eleganta, nu sunt sigura. Nu conteaza: esentialul este ca audienta exista, isi tine respiratia si il asteapta pe Sorin.
Bucurestenii au vazut intotdeauna in doctorul Oprescu un alt fel de Basescu. Cei doi au, cert, in comun si unele calitati, si unele defecte. Sinapsele le functioneaza mai repede decat majoritatii colegilor lor din politica. Au talent la comunicare si vorbe memorabile. Sunt oameni de actiune, obisnuiti sa dea ordine altora. Cum nu se controleaza strict, ce le scapa din gura mai bine ramanea nespus. Marius Tuca nu i-a facut un serviciu lui Oprescu cu un interviu recent, care se citeste ca o invitatie – acceptata – la vulgaritati. Dar reputatia lui Oprescu nu e ne
