În ultimul timp constat că, tot mai des, deducerea TVA s-a transformat dintr-un drept legal și legitim al contribuabililor mai mult într-o obligație a acestora de a-și proba și justifica bunele practici în materie fiscală

M-am hotărât să scriu rândurile următoare citind articolul semnat de dl. avocat Cristian Mîneran, în ultimul număr al revistei Capital, la secțiunea “Banii tăi – Legislație”. Deși sunt total de acord cu opinia exprimată, am dorit să vin cu anumite completări, în raport de propriile considerații, desprinse din experiență mea practică în cadrul asistenței acordată contribuabililor pe parcursul inspecțiilor fiscale. Într-adevăr, personal, am constatat că exercitarea dreptului de deducere al TVA nu mai este abordat ca un drept legal al contribuabililor, ci a devenit un fel de favor pe care fiscul îl poate acorda sau nu (în mod discreționar) acelor contribuabili poziționați în cadrul unui mecanism procedural care implică un șir de operațiuni ce presupun, la un moment dat, inclusiv interpunerea unei firme de tip “ fantomă”. Pe fond, în unele din aceste situații, organele fiscale invocă cauza de jurisprudență comunitară Halifax și califică operațiunea de deducere a taxei ca fiind o “practică abuzivă”, justificând acest fapt doar prin simpla existență pe circuit a unei firme furnizoare de tip “fantomă”, fără însă a aduce argumente care să probeze participarea directă și voluntară a persoanei impozabile la mecanismul de fraudare. Implicit, prevalându-se de prerogativele (extrem de largi, în opinia mea) date de art.11 Cod Fiscal, organele fiscale justifică anularea dreptului de deducere al taxei prin reîncadrarea fiscală a unor astfel de tranzacții, asimilate ca fiind utilizate exclusiv cu scopul de a obţine un avantaj fiscal și lipsite de substanță economică. Ce spune Codul fiscal ? Legislația fiscală reglementează exercitarea dreptului de dedu