Dedic acest articol memoriei prietenului meu Alexei Florescu (1950-2012), cu care am vorbit adeseori despre tragedia Razboiului Civil din Spania, despre iluziile parintilor nostri, atrasi, subjugati si inselati de mirajul utopiei internationaliste.
A incetat din viata, la 97 de ani, Santiago Carrillo, lider vreme de decenii al Partidului Comunist din Spania. In ultimii ani de viata, Carrillo a scris despre tineretea sa revolutionara, dar a negat rolul sau in oribilele masacre organizate in timpul Razboiului Civil de fortele de stanga la Paracuellos del Jarama si la Torejon de Aroz. Mii de persoane inocente au fost atunci ucise in numele unei viziuni delirante a purificarilor revolutionare. Au existat orori comise de ambele tabere, actiuni in egala masura repugnante si condamnabile, dar stanga a reusit, vreme de decenii, sa oculteze propriile crime. Mitul Republicii a functionat si inca mai functioneaza ca argument pentru demonizarea exclusiva a celeilalte parti.
Nascut intr-o familie socialista, Carrillo a ramas pana la sfarsitul vietii credincios colectivismului egalitarist marxist. Ceea ce nu l-a impiedicat, ba chiar dimpotriva, sa fie un stalinist fanatic in anii 40 si 50. A condus cu mana de fier PC din Spania, a eliminat fara crutare orice i se parea ca miroase a “deviationsm”. In 1964 a fost cel care a condus eliminarea din conducerea partidului a grupului Fernando Claudin-Federico Sanchez (Jorge Semprun). Mai tarziu, dupa interventia in Cehoslovacia, a devenit el insusi tinta atacurilor dogmatice, in special din partea lui Enrique Lister, fostul comandant al varfului de lance comunist in anii Razboiului Civil, El quinto regimiento. Hiper-stalinistul de mai ieri devenise acum un exponent al policentrismului, alaturi de comunistii italieni. Mai mult, a fost printre primii lideri comunisti care au sustinut, la mijlocul anilor 70, renuntarea la dogm
