Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii ochelari Google Glass nu stătea prea bine pe nas: aveau 135 de grame şi funcţionau numai cu un rucsac de 3KG

Publicat in Adevarul, marți 27 august 2013 ·

Gadgetul Google Glass nu a fost de la început atât de uşor şi de atrăgător. Unul dintre cei implicaţi în crearea lui a povestit cum şi de ce a ales Google să dezvolte acest dispozitiv.

Babak Parviz este unul dintre angajaţii implicaţi direct în procesul de creare a ochelarilor high-tech. El a susţinut un discurs, la Universitatea Standford, în care le-a explicat celor prezenţi de ce Google a ales calea computerelor purtabile şi ce va urma, potrivit The Next Web.

Prototipul pentru Google Glass nu era deloc impresionant. Prima versiune a gadgetului cântărea aproximativ 135 de grame. Şi dacă greutate exercitată asupra nasului nu era suficient de mare, inginerii s-au gândit să-l „echilibreze“ pe utilizator cu ajutorul unui rucscac ce trebuia purtat în permanenţă şi care cântărea 3,3 kilograme.

„Confortul este foarte important când vine vorba de un astfel de dispozitiv“, a spus Parviz. Cei de la Google s-au axat şi pe viteza cu care utilizatorul poate interacţiona cu un dispozitiv. „Pot accesa acest computer la fel de repede cum pot vorbi cu voi. Camera vede lumea prin ochii mei. Trăieşte cu mine pe măsură ce îmi trăiesc eu viaţa. Dispozitivul ăsta este conştient de lucrurile pe care le văd eu“, a mai adăugat angajatul Google.

Unul dintre principalele avantaje ale formei alese de Google pentru acest dispozitiv este eficientizarea modului în care utilizatorul poate îndeplini diverse sarcini. Nu trebuie să apese butoane ca la smartphone, iar mâinile lui sunt în permanenţă libere.

Parviz a lăudat industria smartphone-urilor, fără de care ochelarii Google Glass nu ar fi existat. El a dat exemplul rezoluţiei maxime a camerelor foto de pe telefoane, care au ajuns de la VGA (0,3MP), în 2002, la aproape 20MP, în prezent. „Acesta este un exemplu uimitor care ne arată de această tehnologie nu putea exista în urmă cu 15 ani“, a explicat el, motivând de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 29 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°