Foto: Cristian Marcu n) Pe Bosfor curge o toamnă molatică şi languroasă. Se rostogoleşte lenevoasă, scuturându-şi provocator şuviţele castanii. Soarele blajin, de-un galben scorojit, se târăşte pe cerul tulbure. În zarea brăzdată de minaretele zvelte şi cam arogante, deasupra apei, o dâră de culoarea unt-de-lemnului se prelinge nezăbavnic. Privirea-mi hămesită se înfige în rotunjimea moscheilor, gata să le înfulece. Să le pătrundă tainele din care s-a întrupat Imperiul şalvarilor. Un imperiu care a înfricoşat secole de-a rândul o Europă tremurândă şi terorizată de iataganele spahiilor. În depărtarea învăluită în ceaţa străvezie se desluşeşte vag conturul sfredelitor al Sfintei Sofia şi, zău, de acolo, dinspre Topkapi, aud scâncetele Brâncovenilor.
Şi, prin faţă, se scurg liote de domnitori români sosiţi cu pâra şi peşcheşul să-şi cumpere de la sultan înaltele dregătorii şi trădarea de neam. Întorc umilit capul ca nu cumva istoria demult apusă să mă desfigureze complet. La doi paşi de mine e un platan singuratic. Are obrazul alburiu, şi pete cafenii îi caciuresc pielea scorţoasă. Platani aveam şi noi în parc, la Turnu Măgurele. Sub umbra lor prăsitoare de vise mi-am lăsat închipuirile să zboare, s-o ia la goană peste mări şi ţări, să cutreiere alandala. Ciudat, deşi orizontul nu era deloc larg, ele străbăteau întinderi nesfârşite. Din locul acela strâmt m-am avântat unde, altminteri, imaginaţia nu cuteza. Astăzi, cu toată deschiderea fără oprelişti a Mării Marmara, plăsmuirile minţii abia dacă trec dincolo de ţărm. Au obosit şi s-au săturat de ratările felurite.
Din suliţele otomane ce străjuiesc puzderia de moschei coboară noaptea şi am senzaţia că pe ascuţişul minaretelor se sprijină necuprinsul bolţii înstelate. Aici, până şi luna nu-i altceva decât... semilună! Aştept, din clipă în clipă, ca din desaga găurită a cerului să cadă
