Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI reacţionează la votul penibil al senatorilor

Publicat in Vox Publica, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Senatorii s-au umplut din nou de penibil, votând în aceaşi zi cu reducerea cotei unice de la 16% la 10% şi scrisoarea suplimentară de intenţie a guvernului la acordul de împrumut cu FMI! Cu alte cuvinte, după ce au legiferat tâmpenia cu reducerea impozitării, au votat cu aceaşi nonşanlanţă conţinutul actului care consfinţeşte obligativitatea Guvernului de a NU modifica acest impozit. Incoerenţa este desăvârşită nu numai de această contradicţie, cât şi de faptul că printre votanţii şi iniţiatorii legii cu reducerea cotei se numără ministrul Economiei şi cel al Muncii, în speţă Ariton şi Botiş. Dincolo de penibilul situaţiei în care coaliţia la putere îşi contrează propriul guvern, chiar dacă Senatul nu este camera decizională, astfel de glumiţe populiste nu doar că nu ţin la o analiză cât de cât serioasă, ci şi afectează relaţiile cu creditorii externi. Reducerea cotei unice este în prezent absolut inutilă întrucât ea nu ar conduce decât la creşterea deficitului bugetar şi în consecinţă a cheltuielilor cu dobânda pentru finanţarea inutilităţii. Visând cu capul în nori la succese populiste de pe urma unei imposibile relaxări fiscale, senatorii puterii au îmbrăţişat ideea domnului Videanu de reducere a cotei de impozitare fără să se gândească la ecourile acestui vot în mediul finanţatorilor externi. Astăzi, FMI a emis următorul comunicat –

“The recent vote by the Romanian Senate to reduce the income tax rate from 16 percent to 10 percent raises several concerns:

• “First, if enacted into law, this measure would open a significant additional gap in the 2011 budget and its deficit would exceed 4.4 percent of GDP, which is a condition for the next IMF and EU disbursements to Romania.

• “Second, the difficult but necessary measures taken in July to fix Romania’s fiscal problems are now beginning to bear fruit. Revenues are rebounding, expenditures are

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°