PSD a trebuit să fie condamnat în instanţă pentru a-şi plăti datoriile către fostul său consultant Ron Werber. O nimica toată pentru un partid: 40.000 de euro. La care s-au adăugat şi penalităţi de 30.000 de euro, pentru că social-democraţii nu au fost rău-platnici de ieri, de azi, ci încă de la încheierea contractului cu acesta. Tribunalul Bucureşti a decis că PSD trebuie să plătească şi 56.000.000 de lei vechi şi 2.000 de euro, reprezentînd cheltuieli de judecată
PSD a trebuit să fie condamnat în instanţă pentru a-şi plăti datoriile către fostul său consultant Ron Werber. O nimica toată pentru un partid: 40.000 de euro. La care s-au adăugat şi penalităţi de 30.000 de euro, pentru că social-democraţii nu au fost rău-platnici de ieri, de azi, ci încă de la încheierea contractului cu acesta. Tribunalul Bucureşti a decis că PSD trebuie să plătească şi 56.000.000 de lei vechi şi 2.000 de euro, reprezentînd cheltuieli de judecată, informează NewsIn.
Firma strategului israelian, Werber Public Affairs, a dat în judecată PSD încă din septembrie 2007, pentru neplata a 40.000 de euro din onorariul convenit în baza contractului de consultanţă încheiat în noiembrie 2005. Potrivit acestuia, Werber făcea consultanţă pentru Mircea Geoană, dar şi pentru restul conducerii de partid contra a 5.000 de euro lunar. "Deşi, în conformitate cu prevederile contractuale, PSD ar fi trebuit să efectueze prima plată a serviciilor de consultanţă imediat după semnarea contractului, în fapt PSD a efectuat primele plăţi la mai bine de un an de la data scadenţei facturii din 18 noiembrie 2005, şi numai în urma solicitărilor repetate ale WPA", se arată în plîngerea depusă de Werber Public Affairs. La 15 martie 2007, cînd se strînseseră vreo 75.000 de euro, PSD a promis că plăteşte în rate. A achitat 35.000 de euro, şi asta a fost. La 30 martie, unul dintre vicepreşedin