Autoritățile române și cele din Republica Moldova au semnat documentul care permite finanțarea gazoductului Iași - Ungheni, un proiect îndelung așteptat de ambele părți.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a semnat cu Valeriu Lazăr, ministru al Economiei din Republica Moldova, contractul de finanțare pentru gazoductul Iași - Ungheni. În valoare de 5,289 milioane de Euro, contractul a fost încheiat între MDRAP și Ministerul Economiei din Moldova și are la bază Acordul semnat în 2010 între guvernele român și moldovean privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de Euro acordat Republicii Moldova de România.
„Este vorba de un proiect în valoare totală de 26,5 milioane de Euro, din care 7 milioane de Euro reprezintă contribuţia UE. Pentru partea R. Moldova, e vorba de 3 milioane de Euro din partea UE şi 5,3 milioane de Euro pe care i-am semnat azi, bani care vor fi transferaţi de ministerul nostru către R Moldova”, a precizat vicepremierul Dragnea. Liderul PSD a ținut să sublinieze importanța politică și geostrategică a proiectului.
Agenția Mediafax transmite că gazoductul urmează să aibă 10,5 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova, iar în partea de sud va traversa râul Prut pe o distanță de 134 de metri.
Vicepremierul moldovean, Valeriu Lazăr, a afirmat că proiectul este așteptat de multă vreme în Republica Moldova datorită importanței sale.
„Republica Moldova este conectată şi dependentă practic sută la sută în asigurarea consumului său intern de gaze naturale dintr-o singură sursă şi respectiv pentru noi există acest obiectiv nu numai politic, ci şi economic şi social, să consolidăm securitatea energetică a Republicii Moldova prin asigurarea unei alternative reale”, a explica ministrul moldovean.
Autoritățile române și