Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că în noaptea de Înviere a fost în Bucureşti, iar în ziua de Paşte a mers la părinţii soţiei sale, în Ploieşti, susţinând că nu s-a deplasat cu elicopterul la Voroneţ.
"Nu am fost nici cu elicopterul, nici cu calul, nici cu trăsura, nici cu maşina nu am fost la Voroneţ. Eu în noaptea de Înviere am fost în Bucureşti, am petrecut-o acasă, iar azi în ziua de Paşte am fost până la Ploieşti la părinţii soţiei şi m-am întors. Sunt în Bucureşti", a declarat, duminică, preşedintele Senatului.
Potrivit România TV, Crin Antonescu a luat lumină de la Mănăstirea Voroneţ, unde a ajuns cu un elicopter privat. Crin Antonescu a intrat in Mănăstire printr-o poartă secretă, prin care au intrat şi câţiva jurnalişti din trustul lui Voiculescu.